Termenul de psihosomatica a fost introdus pentru prima data in 1818 de catre Heinroth; ulterior au mai fost propusi o serie de alti termeni corelativi, precum “psihogenie” (Sommer, 1890), “afectiuni psihosomatice” (J.L. Halliday, 1943), “psihosomatoze” (J. Groen) etc, toate cu scopul de a pune in evidenta existenta unor raporturi biunivoce intre psihic si somatic, contrar conceptiei medicale clasice, care accepta existenta unor astfel de legaturi, dar numai de pe pozitiile unei unidirectionalitati implacabile (si anume – ca influenta se poate realiza exclusiv intr-un singur sens, dinspre dimensiunea materiala spre cea imateriala), gandind raporturile minte – corp intr-o maniera simplista si epifenomenalista.
La teoretizarea si fundamentarea noii teorii, conform careia psyche poate in egala masura sa influenteze soma, au contribuit numeroase cercetari si studii, din diferite domenii, printre care le mentionam pe cele ale lui Cannon, asupra componentelor somatice si fiziologice ale emotiilor (interpretate de catre acesta ca modificari ale homeostaziei) si experimentele din domeniul fiziologiei si reflexologiei, printre care cele realizate de Heyer asupra secretiei gastrice sub influenta emotiilor sugerate prin hipnoza si cele ale lui Pavlov asupra secretiei gastrice cu determinare psihologica.
La toate acestea se adauga influenta incontestabila a teoriei psihanalitice si a demersurilor pe care Freud, alaturi de alti psihiatri de renume ai vremii (Babinski, Charcot, Bernheim) le-au initiat pentru a atrage atentia asupra patogeniei cu totul aparte (“a-somatica”) a simptomelor somatice si pseudo-neurologice de factura isteriforma, care apareau in anumite afectiuni nevrotice.
In jurul anului 1920 sunt intreprinse primele cercetari asupra bolilor somatice din perspectiva psihologica si, mai ales, psihanalitica, in care se incearca delimitarea bolilor functionale, se fac studii asupra bolilor interne, cu accentul pe corelarea tabloului psihoclinic al afectiunii cu profilul psihologic al bolnavului, a.i. au putut fi identificate anumite tipologii de personalitate mai frecvent predispuse catre anumite tipuri de afectiuni organice - Deutsch, Dunbar, Fr. Alexander.
In 1943 J.L. Halliday introduce conceptul de medicina psihosomatica, pentru a exprima ideea de medicina totala, care investigheaza concomitent atat afectiunile organice, cat si suferintele psihice; in acelasi timp se intentioneaza modificarea conceptiilor despre natura si originile bolii. Medicina psihosomatica a fost considerata de multi practicieni de diferite specialitati si de catre psihosomaticieni, atat din randul psihologilor, cat si din randul medicilor, ca fiind contribuita adusa de aplicarea teoriei psihanalitice in medicina clasica si in studiul factorilor emotionali prezenti in diferite boli. Cu alte cuvinte, nasterea psihanalizei, care a deschis ea in sine o noua epoca, a facut posibila totodata nasterea erei psihosomaticii…
